Îmbrățișați și mângâiați copilul

Atingerea (experiența tactilă) este la fel de importantă pentru copil ca și hrana și somnul. Atuncă când îl țineți în brațe, îl cuprindeți îi trimiteți un mesaj clar și important: Ești iubit. În același timp, există o percepție greșită în multe familii din Republica Moldova că astfel părinții își alintă copiii. Este demonstrat științific că îmbrățișarea este un important mijloc de comunicare, de susținere și încurajare a copilului. De aceea îmbrățișați-l mai mult și o să Vă iubească!

Îmbratisare
Îmbrațișați și mângâiați copilul

Cum: mângâiați-i ușor capul, obrajii, mâinile; luați-l în brațe, cuprindeți-l gingaș, legănați-l ușor pe picioare; atingeți, arătați, numiți părțile corpului și spuneți o poezioară ritmată despre ele; îmbrățișați-l când iese și intră în casă.

Când: În timpul scăldatului, când îi vorbiți, când vă jucați, când vă plimbați, când tresare prin somn, când plânge.

De ce: ajută la dezvoltarea creierului, reduce emoțiile negative, frica, sentimentul de îngrijorare; sporește rezistența organismului; se absoarbe hrana mai bine și copilul crește mai repede; doarme mai bine; gestul de îmbrățișare îi oferă copilului siguranță, astfel el înțelege că este iubit și că totul este în ordine.

 

Leave a comment